Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Vizita Excelenței Sale doamna Ambasador în România al Regatului Țărilor de Jos, Willemijn van Haaften

Vizita Excelenței Sale doamna Ambasador în România al Regatului Țărilor de Jos, Willemijn van Haaften

19 iulie 2024, încă o zi memorabilă în istoria de peste 32 de ani a Fundației Transilvană ALPHA în întregul ei: vizita Excelenței Sale doamna Ambasador în România al Regatului Țărilor de Jos, Willemijn van Haaften și a soțului dumneaei, domnul Götz Lingenthal, fost diplomat.

La sediul social al FTA, din str. Aleea Vrancea nr.1, s-au vizualizat toate activitățile dezvoltate în beneficiul persoanelor vulnerabile, copii și tineri cu dizabilități, persoane fără adăpost sau cu probleme sociale complexe, centru de educație timpurie pentru copiii sănătoși, clubul de socializare al seniorilor…

Invitații au arătat mult interes în discutarea întregii strategii de abordare a serviciilor și asistenței sociale acordate, interacționând cu beneficiarii, personalul angajat, voluntarii români și olandezi prezenți în activități.

După vizitarea activităților și un dialog agreabil și detaliat despre posibilitățile de colaborare strategică în viitor între organizații din România și Țările de Jos, doamna ambasador a dialogat cu reprezentanți ai presei locale și TVR, în special pe teme legate de integrare în spațiul Schengen și colaborare europeană în domeniul educației.

În partea a doua a zilei grupului de “gazde locale”, s-a alăturat și domnul primar Soos Zoltan, care a evidențiat rolul important al prestatorilor privați sociali din Târgu Mureș, majoritar ONG-uri, în parteneriatul public privat la nivelul municipiului.

Palatul Culturii și expozițiile sale vizitate, ghidate de directorul muzeului județean domnul Otvos Kopany Bulcsu, au încheiat vizita.

În întregul ei, vizita Excelenței Sale, doamna Ambasador și discuțiile purtate, oferă speranțe pentru o colaborare strânsă Româno-Olandeza și în viitor. Ne-am luat rămas bun cu promisiunea unor întâlniri in viitor și recunoștință pentru onoarea de a ne fi fost oaspete în Fundația transilvană ALPHA

Ziua internațională a persoanelor fără adăpost

Ziua Internațională a Vârstnicilor

Proiect ART JOY - Terapie prin artă pentru copiii din Centrul de Zi PERSEVERENȚA

"Și eu pot" - servicii de angajare asistată