Redirecționează din impozit
PERSOANE JURIDICE
plătitoare de impozit pe profit și cele plătitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor care efectuează sponsorizări beneficiază de deduceri fiscale astfel:
1. Plătitorii de impozit pe profit
Cheltuielile cu sponsorizarea efectuate începând cu 1 ianuarie 2022 - sunt cheltuieli efectuate potrivit Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările şi completările ulterioare.
- cheltuielile efectuate fiind nedeductibile, însă sumele aferente se scad din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:
• valoarea calculată prin aplicarea a 0, 75% la cifra de afaceri – limita a fost majorată de la 0,5% la 0,75% prin Legea nr. 156/2019 începând cu 29.07.2019
• valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat
Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit se reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.
Plătitorii de impozit pe veniturile microintreprinderilor
care efectuează sponsorizări, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 pentru susținerea entităților nonprofit scad sumele aferente din impozitul pe veniturile microintreprinderilor până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective.
Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat se reportează în trimestrele următoare, pe o perioadă de 28 de trimestre consecutive. Scăderea acestor sume din impozitul datorat se efectuează în ordinea înregistrării acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe veniturile microintreprinderilor.
NOU! Acum legea permite să redirecționezi și retroactiv.
!!! Dacă valoarea minimă, diminuată cu cheltuielile cu sponsorizarea efectuate în anul curent şi cu sumele reportate, nu a fost utilizată integral, rezultă o diferenţă care poate fi redirecţionată pentru efectuarea de sponsorizări din impozitul pe profit datorat.
Redirecţionarea poate fi făcută prin depunerea formularului 177 „Cerere privind redirecţionarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microintreprinderilor”, prin serviciul Spaţiul Privat Virtual, în termen de maximum 6 luni de la data depunerii declaraţiei anuale de impozit pe profit - Formular 101.
De ce să redirecționezi impozitul?
- Contribuție Directă: Fiecare firmă are oportunitatea de a investi în proiectele noastre, contribuind astfel la dezvoltarea comunității.
- Beneficii Fiscale: Redirecționarea impozitului pe profit nu costă firma nimic! Aceasta se va face în limitele prevăzute de lege, ceea ce înseamnă că banii pe care oricum îi plătiți statului vor fi folosiți pentru o cauză nobilă.
- Toate sumele contează: Orice contribuție, indiferent de mărime, ajută la îmbunătățirea condițiilor de viață pentru persoanele aflate în dificultate.
Fii parte din schimbare!
Alege să faci o diferență contribuind la proiectele noastre. Împreună putem transforma comunitatea în care trăim și putem oferi oportunități reale celor care au nevoie de ele.
Pentru întrebări suplimentare sau informații detaliate, nu ezita să ne contactezi la office@alphatransilvana.ro
PERSOANE FIZICE
Donează din Impozitul Tău!
Prevederea 3,5% din impozitul pe venit este un mecanism simplu și la îndemâna oricărui contribuabil care în anul precedent a înregistrat venituri impozabile, desfășurându-se în perioada ianuarie-mai a fiecărui an. Puteți alege să ne susțineți, prin intermediul acestei facilități fiscale, prin informarea angajaților și partenerilor dumneavoastră în privința redirecționării a 3,5% din impozitul pe venit către Fundația Transilvană Alpha.
Formularul 230 este folosit de către salariați și pensionari pentru a redirecționa o parte din impozitul pe care sunt obligați să-l plătească statului către entități nonprofit.
Important! Redirecționarea nu-l costă nimic pe contribuabil, procentul din impozitul datorat statului nu-i va afecta nici salariul, nici pensia, el doar se va duce în altă parte decât la stat. Poți susține cauza noastră fără costuri suplimentare! Această metodă nu implică cheltuieli adiționale pentru tine și poate ajuta enorm la continuarea proiectelor noastre.
Cum poți face acest lucru:
- Completează formularul 230 - Acesta este formularul prin care poți redirecționa 3,5% din impozitul pe venit.
- Predați formularul - Odată completat, trimite formularul către administrația financiară de care aparții.
De ce să alegi fundația noastră?
Ştim cât de important este să ai încredere în organizația pe care o susții. Fundația noastră lucrează dedicat pentru comunitatea orașului.
Fiecare contribuție contează! Ajută-ne să continuăm să facem o diferență.
Mulțumim pentru sprijinul tău!