Donează
Orice ONG are nevoie de finanțare.
Ne-am lovit și noi de această dilemă: de unde facem rost de bani?
”SPONSORIZAREA este actul juridic prin care două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru susținerea unor activități fără scop lucrativ, desfășurate de către una dintre părți, denumită beneficiarul sponsorizării.”
Legislație utilă și facilități fiscale
Pentru Fundaţia Alpha Transilvană, ca şi pentru orice altă organizaţie, aspectele financiare sunt foarte importante, fiind un mijloc indispensabil pentru realizarea programelor noastre. Ne străduim ca balanţa contabilă să fie mereu echilibrată, aceasta constituind garanţia continuării serviciilor noastre prestate în folosul comunităţii.
DONAŢII ŞI SPONSORIZĂRI
Fundația noastră depinde de sprijinul comunității pentru a-și desfășura activitatea și a aduce un impact pozitiv în viețile celor care au nevoie de ajutor. O modalitate simplă prin care firmele pot sprijini cauzele noastre este prin redirecționarea unei părți din impozitul pe profit datorat statului.