PERSEVERENȚA
Programul s-a lansat în anul 2002 prin câştigarea unui proiect PHARE „Copiii mai întâi”. Acest proiect a fost iniţiat de DGASPC Mureş în parteneriat cu Fundaţia Alpha Transilvană, urmând ca din anul 2006 până în prezent acest complex de servicii să intre în totalitate sub umbrela fundaţiei Alpha Transilvană cu finanţare parţială din partea Consiliul Judeţean Mureş prin DGASPC şi Primăria Municipiului Tîrgu Mureş.
ATRIUM
Facilitarea integrării persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa liberă a muncii sau în ateliere. Sprijinirea angajatorilor care doresc să angajeze persoane cu dizabilităţi.
START
Educaţia timpurie se defineşte ca fiind totalitatea activităţilor şi experienţelor pozitive de învăţare din primii 3 ani de viaţă, care au ca şi scop dezvoltarea copilului şi pregătirea lui pentru integrarea în colectivitate. În fiecare zâmbet de copil, se află semințele unei lumi sănătoase; educația timpurie îi cultivă pentru un viitor strălucit!
CENTRUL COMUNITAR
Sărăcia o putem constata în statistici, în imagini surprinse peste tot în lume, sau o putem simţi pe viu, în oraşul în care locuim. Este o mare greşeală să nu faci nimic, crezând că ceea ce poţi face este prea puţin. Prin urmare, un centru comunitar joacă un rol esențial în consolidarea relațiilor interumane, sprijinind dezvoltarea unei comunități mai unite, active și implicate.
CLUBUL SENIORILOR
Clubul Seniorilor este un program dedicat persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, cu scopul de a promova interacțiunea socială, activitatea fizică și dezvoltarea personală. Într-o lume în continuă schimbare, ne dorim să oferim un spațiu sigur și prietenos unde seniorii pot să se conecteze, să se susțină reciproc și să descopere noi pasiuni.